fbpx

Lucrări asupra familiilor de albine în luna. MARTIE


Fot. Roman Dudzik

ACŢIUNI PRIORITARE ÎN LUNA MARTIE:

  • stimularea şi supravegherea zborului general de curăţire;
  • menţinerea activă a adăpătorului pentru albine;
  • efectuarea în zilele călduroase, a reviziei sumare de primăvară;
  • împachetarea suplimentară a cuiburilor pentru creşterea confortului termic al puietului;
  • completarea rezervelor de hrană în caz de nevoie;
  • efectuarea reviziei de fond de primăvară;
  • recoltarea de probe de albine şi de faguri pentru efectuarea de analize pentru stabilirea stării de sănătate a familiilor de albine;
  • formarea de familii temporare cu regine iernate în afara ghemului dacă acestea există;
  • instalarea cântarului de control;
  • efectuarea tratamentelor preventive împotriva varozei şi, dacă este cazul, împotriva nosemozei;
  • aprecierea rezistenţei la iernare a grupei familiilor utilizate la multiplicarea reginelor;
  • observaţii fenologice asupra evoluţiei culesurilor, şi
  • deplasarea stupinei la masive melifere de primăvară dacă acestea nu există în apropierea vetrei de iernare


Fig.3.1 Sunt semne că se apropie iesirea din iarnă

Luna martie, numită şi „mărţişor”, este considerată luna începutului primăverii, luna echinocţiului de primăvară - 23 martie, cu adierile vântului primăvăratic şi prezenţa ghioceilor şi a viorelelor vestesc sosirea primăverii. Cerul devine schimbător, presiunea atmosferică scade sub 760 mm, iar umiditatea relativă confirmă atributul lunii echinocţiului de primăvară când ziua este egală cu noaptea.

Totuşi, această lună poate oferi încă destul de multe surprize neplăcute, prin schimbări bruşte ale vremii, îngheţuri şi chiar căderi de lapoviţă şi ninsoare în unele zone ale ţării şi de aceea, lucrările în stupină sunt încă destul de limitate şi îndreptate îndeosebi spre asigurarea hranei necesare - miere şi păstură - şi a unui regim termic cât mai bun cuiburilor de albine.

подписка [...] - Nu poţi citi decât fragmente ale articolelor - Abonament

Stimularea şi supravegherea zborului general de curăţire

Ca şi în luna anterioară se continuă stimularea şi supravegherea zborului general de curăţire. Toţi apicultorii ştiu că stimularea şi supravegherea zborului de curăţire este o lucrare uşoară, chiar plăcută cu efect benefic în familiile care efectuează aceste zboruri. Un zbor vioi, intens şi de durată în atmosfera încălzită de razele soarelui este o imagine reconfortantă pentru oricare privitor.

Menţinerea activă a adăpătorului pentru albine

Adăpătorul deja instalat în luna anterioară este foarte util şi trebuie menţinut alimentat cu apa necesară în care sau dizolvat 5 – 10 g/litru apă sare (clorură de sodiu - NaCl) sau 12,5 ml/litru apă oţet de mere, care prin acţiunea lor antiseptică şi bactericidă, contribuie la întărirea sănătăţii şi la creşterea capacităţii productive a familiilor de albine.

Sunt autori care recomandă să se folosească în locul sării de bucătărie, a ureei în cantitate de 1-2 g la10 litri apă sau a amoniacului, 4-5 picături la 10 litrii apă.


Fig.3.2 Adăpător în funcțiune

Acţiunea acestor ingrediente adăugate în apă este de a prelungi viaţa albinelor deoarece acestea au acţiune pozitivă asupra creşterii cantităţii de acizi din organismul lor care influienţează pozitiv digestia proteinelor.

подписка [...] - Nu poţi citi decât fragmente ale articolelor - Abonament

Efectuarea reviziei sumare de primăvară

Revizia sumară de primăvară este o lucrare care se poate efectua în zile calde, calme şi însorite în care temperatura se ridică peste 12-13°C şi practic, la această lucrare este vorba despre un control oarecum superficial constând uneori numai în observarea de sus a cuibului privind leaţurile superioare ale ramelor sau extrăgând o ramă din centru.

Dacă, cu această ocazie, se constată că există puiet căpăcit de albine lucrătoare, ouă corect depuse de regină şi puiet necăpăcit de vârste diferite este un prim semn că activitatea din stup se înscrie în parametrii de normalitate.

подписка [...] - Nu poţi citi decât fragmente ale articolelor - Abonament


Fig.3.3 Efectuarea reviziei sumare

Deosebit de importantă în această perioadă este combaterea umezelii şi a mucegaiurilor din stupi, acolo unde este cazul. Pentru aceasta, fundurile stupilor se curăţă, iar acolo unde umezeala este prea mare sau dacă fundurile sunt deteriorate acestea se înlocuiesc cu altele uscate şi dezinfectate.

.Umiditatea ridicată reduce puternic în această perioadă capacitatea albinelor de menţinere a unei temperaturi normale în cuib, influenţând negativ ponta reginelor şi sporeşte gradul de uzură al albinelor şi aşa slăbite în urma trecerii peste perioada de iernare, grăbindu-le sfârşitul.

Totodată, un rol tot atât de nefast îl are umiditatea ridicată în creşterea gradului de dezvoltare al bolilor şi în special în cel al nosemei care, în cazul familiilor slabe şi puternic infestate, poate avea un efect fatal.

Dacă se constată o mare umiditate și mucegai în stupi unor familii de albine se poate impune efectuarea transvazării acestor familii în corpuri (stupi) uscate și curate.

Împachetarea suplimentară a cuiburilor

Posibilile variaţii mari de temperatură de la zi la noapte din luna martie existenţa unui număr încă mic de albine pentru acoperirea puietului, care este din ce în ce mai mult, impun o protecţie termică suplimentară pentru păstrarea căldurii mai ales în spaţiul ocupat de zona cuibului unde temperatura generată de albine pentru creşterea puietului este de aproximativ 34 la 35°C.

подписка [...] - Nu poţi citi decât fragmente ale articolelor - Abonament

Completarea rezervelor de hrană în caz de nevoie

Se ştie că fără hrană energetică - miere sau sirop din zahăr şi proteică – păstură/ polen ca şi fără apă, creşterea puietului rămâne un deziderat care nu-şi găseşte materializarea în cuibul familiei. Drept urmare dacă la revizia sumară se constată absenţa sau insuficienţa hranei se intervine cu hrăniri sub formă de sirop de zahăr 1:1* sau, mai bine, cu faguri cu miere de la rezervă, descăpăcind periodic câte 1 dm2 şi se pot administra şi turte din miere şi polen dar numai în cazul când albinele zboară sau au efectuat anterior cel puţin un zbor de curăţire.


Fig.3.4 Completarea rezervelor de hrană

În lipsa zborurilor dacă nu mai există faguri cu miere căpăcită la rezerva stupinei hrănirile de completare şi de stimulare trebuiesc efectuate cu şerbet cu zahăr, şerbet cu zahăr şi miere, zahăr candi sau cu pastă de zahăr pudră amestecat cu miere (zahăr 80% şi miere 20%), toate fără adus de hrană proteică.

Se va evita introducerea în stupi, în scopul asigurării rezervelor de hrană, a fagurilor cu miere cristalizată şi eventual se vor scoate din stupi fagurii cu asemenea miere, înlocuindu-se cu faguri cu miere lichidă. Aceasta pentru că în această perioadă albinele dizolvă cu greu cristalele de miere, consumând doar mierea lichefiată din jurul lor şi aruncând de regulă, cristalele de miere pe fundul stupului, în plus consumul unui asemenea sortiment de miere provoacă de multe ori diaree la albine, mai ales în cazurile în care acestea nu au efectuat un zbor de curăţire de mai mult timp.

подписка [...] - Nu poţi citi decât fragmente ale articolelor - Abonament

Totodată, mărirea pontei reginelor şi stimularea creşterii puietului se poate face, imediat ce timpul se încălzeşte, şi prin hrăniri de stimulare cu sirop de zahăr*, în proporţie de 1/1, administrat călduţ în porţii mici, la început de 150 - 250ml şi pe măsură ce timpul se încălzeşte şi în funcţie de puterea familiilor de albine, în porţii mai mari de 300-500 ml periodic şi succesiv la 1 sau 2 zile în funcţie de rapiditatea cu care albinele îl prelucrează şi hrănitorul se goleşte. Acesta este procedeul cel mai simplu.

Efectuarea reviziei de fond de primăvară


Fig.3.5 Revizie de fond

подписка [...] - Nu poţi citi decât fragmente ale articolelor - Abonament

Referitor la aprecierea puterii familiei de albine aceasta poate fi extimată, aproximativ, considerând că primăvara devreme la începutul sezonului activ un interval conţine 0,25 kg albină astfel că, spre exemplu, în cazul când familia s-a dezvoltat pe 10 rame deci pe 9 intervale aceasta are o cantitate de albină de aproximativ 2,25 kg.

De asemenea, cantitatea de miere din rame se poate evalua considerând că 6 dm² de fagure cu miere căpăcit conţine 1 kg miere, iar o ramă mare de stup vertical, 1/1 (cu înălţime de 30 cm) plină cu miere are 3,5 - 4 kg miere şi cea de stup multietajat, 2/3(cu înălţimea de 23 cm) plină cu miere are 2-2,5 kg miere.
În funcţie de constatările ocazionate de revizia de fond, de la care nu trebuie să scape nici o familie, se vor stabili diferenţiat, pentru fiecare familie de albine, lucrările obligatorii în conformitate cu realitatea văzută şi notată.

Prof.univ.dr.ing.Petre IORDACHE


 Wydanie tradycyjneAbonament